Loading
ro ru en




Vacanţe
Loading
01 Iulie 2014 | 13:43
Top 10 destinaţii turistice în 2014
Istanbulul conduce anul acesta în topul celor mai vizitate destinaţii ale lumii, după ani de zile în care Parisul a deţinut supremaţia. Şi asta în ciuda numărului record de turişti care a vizitat capitala Franţei în 2013. Anunţul câştigătorului din acest an a avut loc în cadrul premiilor „Travellers Choice Destinations”, capitala comercială a Turciei fiind votată de milioane de amatori de vacanţe în străinătate.
Trebuie precizat faptul că Istanbul este nou apărut în top 10 al destinaţiilor favorite și a reuşit să ocupe primul loc, chiar înaintea Romei care, de asemenea, a urcat două locuri faţă de anul trecut.



New York-ul, ocupantul locului secund în 2013, a ieşit din top 10 şi se află, anul acesta, pe locul 12. Londra a rămas constată în preferinţele vizitatorilor şi a reuşit să ocupe locul trei, la fel ca anul trecut.



Potrivit sursei citate, locul patru este ocupat, anul acesta, de Beijing, urmat de Praga. Oraşul San Francisco a părăsit și el top 10, ceea ce înseamnă că SUA nu figurează deloc pe lista de preferinţe a turiştilor, în 2014.



Marrakech, în Maroc, ocupă locul şase, Parisul a coborât pe locul şapte, iar Halong Bay, Hanoi, din Vietnam, se află pe locul opt. Pe locul nouă se regăseşte Siem Reap din Cambodgia, iar pe ultimul loc Shangai, din China.



Premiile sunt acordate după centralizarea a milioane de recenzii şi calificative din partea vizitatorilor, scrie tvr.ro.
Postat de: Lucia Ciobanu
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam