Loading
ro ru en




Vacanţe
Loading
29 Noiembrie 2017 | 13:35
Tot mai mulţi oameni apelează la agenţiile de turism
Activitatea turistică a agenţiilor de turism şi operatorilor de turism din Republica Moldova este în creştere. În primele nouă luni ale acestui an aproximativ 240 de mii de oameni au recurs la servicii turistice - cu 21% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, relatează Moldova 1.
Creşterea a fost condiţionată de majorarea participanţilor la turismul emiţător cu 26,7% şi cel receptor - cu 22,7%. Turismul intern a scăzut însă cu 7,5 la sută.

Datele statistice arată că cei mai mulţi turişti au venit din România, 15,3%. Turiştii din Federaţia Rusă au constituit 8,2%, cei din Polonia - 7,9 la sută, Germania - 7,8, Regatul Unit al Marii Britanii Irlandei de Nord - 5,4, Ucraina - 4,9, Austria - 4,7 la sută, Statele Unite ale Americii - 4,1%.

Din numărul total de vizitatori, chinezii au constituit 3,7%, olandezii - 3,5 la sută, japonezii - 2,8%. Cei mai puţini turişti au venit din Bulgaria, doar 1,3%.
A crescut şi numărul turiştilor moldoveni care au plecat peste hotarele ţării. Este vorba de 198,7 mii de turişti. Cifra este cu 26,7% mai mare faţă de anul trecut. Majoritatea a plecat în străinătate pentru a se odihni, 99,1%.

În topul destinaţiilor preferate de moldoveni sunt Turcia, unde au plecat 38,6% dintre  turişti, Bulgaria - 26,2%, Grecia - 11,3 la sută. România a fost vizitată de 10,9 la sută dintre cei care ales să se recreeze în afara ţării, Ucraina - de 2,9%, Egipt - 1,9 la sută, Spania -  1,5%, Italia - un procent. În coada clasamentului este Cehia - cu 0,8%.

Datele statistice indică o reducere a numărului moldovenilor care fac turism intern. Este vorba de 28,2 mii de oameni, în scădere cu 7,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. 
Postat de: Rodica Mazur
Comentarii:

Carmelia Albu - Ombudsmanul Companiei „Teleradio-Moldova”, în serviciul consumatorului

Serviciul Ombudsmanului servește pentru public drept o sursă independentă de informare, explicații, analiză privind programele Radiodifuzorului Public și aderența la standardele și practicile europene de elaborare a programelor.  

Ombudsmanul este un mediator care, în caz de necesitate, va purta negocieri între telespectator/radioascultător sau un anumit grup de persoane şi Companie. Ombudsmanul  răspunde la întrebările telespectatorilor şi radioascultătorilor, primește și analizează eventuale plângeri din partea consumatorului de programe.
  
Primul Serviciu al Ombudsmanului a apărut în Suedia, în 1809. Acesta a fost instituit pe lângă Parlament, din inițiativa Guvernului, și avea misiunea de a proteja drepturile cetăţenilor, monitorizând acțiunile Executivului. Uterior, în 1988, un serviciu asemănător a fost instituit în mass-media din Franţa. Aceasta a fost o adevărată „explozie”,  generând apariția serviciilor similare și în alte țări din lume.
©2011 IPNA "Teleradio-Moldova"
Departamentul Multimedia al IPNA „Teleradio-Moldova” a fost creat cu suportul
Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene
„Susţinerea Democraţiei în Moldova”
DQTeam